”Mă rog cititorului să fie îngăduitor cu conținutul oarecum vulgar al textelor ce urmează și dacă va considera că ele au un caracter ofensator să le invalideze la momentul care-l va considera oportun.”
de Dumitru Andrei
Ion, un țopârlan de la moșie
Un nesimțit (căci ce putea să fie?)
Chemând-o pe Maria într-un dos
Cerșea ceva din veșnicu-i prisos.
Fiind de pofte veșnic nesătul,
Cerea zelos, iar ea avea destul
Căci Dumnezeu, o dăruise bine
Cu sâni, cu fese și cu pulpe pline.
La vremea când un ”dor de dor se leagă”
Iar noaptea se coboară grea și bleagă
Ion o rezemase de portiță
Și ca-ntru-un cântec, îi cerea guriță.
Cum tot spera și aștepta atât
Deja i se pusese-un nod în gât
Și-o tot ghiontea mereu între picioare :
Ăă...leu, Marie simși cât e de tare?
Maria, toată-ardea precum un rug
Căci și Maria se proptise-n drug
Pe sub veșminte toată era nudă
Iar undeva, mai jos, era chiar udă
Rochița cea subțire de mătase
Oridică și aproape că și-o scoase
Pe când Ion setos și zăpăcit
Trecu de pragul cel atât râvnit.
Când încerca grăbit să-și facă loc,
Cum strâns era-n inelul cel de foc
Simți dogoarea că-l cuprinde, iar
Fălosul cui parcă se-nfipse-n jar
O prinse strâns cu mâinile de fese
Și se zvâcni ca snaga să-și îndese.
--Văleu, urlă Maria ca-njunghiată
--Dar ce-ai Marie, nu cumva ești fată?
Ba nu-s Ioane, ș-asta n-o ascund,
Dar...clanța porții mi-a intrat în fund.
MORALA-i că și-n ultimă instanță
Tot răul care vine-i de la clanță.
poezie de Dumitru Andrei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu